Lu ‘zzu Cola s’avìa assittatu un minutu sutta un pedi di nuci ca era un spettaculu, lu vastuneddru a lu latu pi cumpagnu di ventura quannu po’ s’avia di susiri. Era quasi a la fini di lu misi d’agustu, lu suli avia ‘mpitratu la terra ‘ntunnu, quant’avi chi nun chiuviva. Si misi a pinzari ca si siccavanu l’alivi s’annata eranu a postu, quantu beddru ogliu persu pi mancanza d’acqua e di cura! Un tempu, quannu cci cummattiva iddru cu lu jardino e si faciva la sacchina tuttu lu jornu, susennusi all’arba e arricugliennusi dintra a la scurata, era tutta n’atra cosa. ‘Un mancava nenti, anchi si campava la famiglia cu picca e tutti s’accuntintavanu. Ora li giovani scappanu tutti di la campagna, prima a cuminciari li so’ niputi, ora beddra matri va, chi ci vulissi a dari ‘na manu? Sunnu tutti moderni, e li manu nun si li voli cchiù allurdari nuddru cu la terra.
La sira prima a lu ‘zzu Cola ci avianu fattu pigliari ‘na botta bona bona, “Vinnemmu lu tirrenu - dissi lu niputi cchiù granni - chi n’ammà fari natri? Ji è partiri pi’ lu nord, mè frati studìa a Palermu e me patri sulu nun ci la po’ fari. C’è Totò ca si lu voli pigliari e voli sapiri quantu nni vulemmu, chi dici tu, pa’?” Lu ‘zzu Cola talià a sò figliu e unn’ arrinisciva a parlari, vuliva vidiri chi cc’arrispunniva, spustava l’occhi comu un cerberu ora a lu figliu ora a lu niputi. “C’è pinzari, si l’è vinniri l’è vinniri bonu, anzinnò lu tegnu accussì…c’è pinzari.” E forsi, a pinzari cci cumincià subitu, pirchì di ddru mumentu ‘npo’ nun dissi cchiù mancu “a”. Lu zzù Cola,curcatu ‘nti lu lettu, nun ci putiva paciri, la muglieri durmiva e iddru si girava e rigirava anchi cu tutti li dulura c’avìa.
“Rosa – accumincià a chiamalla – Rosa, ji nun pozzu dormiri. Ji la terra nun la vinnu, Rosa mi senti? Ji mentri ‘ca sugnu vivu la terra ‘un si vinni.” La muglieri ‘cci vozi dari cuntu pi calmallu tecchia: “Co’, la terra unn’ è cchiù nostra. Ci ficimu l’attu a nostru figliu, e ora ti pigli chiddru chi veni. Chi vo’ fari? Ti pari c’amm’à stari a stu munnu assà? Rassegnati Cola miu.Ora li tempi canciaru, la campagna duna cchiù picca di nenti…”
“La campagna duna, eccomu si duna! Su iddri ca nun ci abbasta nenti. Schifiu, natri c’aviamu Ro, quannu nni maritammo? ‘Na sarma di terra, un sceccu e li puci di la guerra. Ti la ricordi unni emmu a stari? ‘Nti ‘na paglialora, ‘na stanza sula e lu cantaru vicinu lu lettu ca si muriva tutta la notti. Ah, quali televisioni e sti cosi, sti …cellulari li chiamanu ca addriculianu li manu a furia di tenili, ma nun ci siddria? L’ha vistu li picciotti d’ora Ro’? Si la fidanu ca stanno assittati tuttu lu jornu ‘ncapu ‘na panchina e certu di parlari fra di iddri jocanu cu stu telefonu. Mancu ‘nti ll’occhi si talianu, mancu sannu cu si nni va e cu s’assetta vicinu a iddri.”
La ‘zzà Rosa si fici ‘na beddra risata: “Cola, ma lu capisti ca natri semmu vecchi? E camina ca la televisioni po’ ti piacì vidè a tia quannu l’avisti…Li tempi cancianu pi tutti ed è bonu ca li picciotti unn passanu chiddru chi passammo natri… Meglio si tò niputi lassa tecchia di carni ‘nti lu piattu ca si l’avissi disìari e muriri pirchì nun ni po’ aviri”. A la ‘zzà Rosa lu pinzeri di sò soru ca murì nica di li scarsizzi e di lu pitittu c’avianu so patri e so matri nun la lassava ma’. “Sì, ma ji lu tirrenu nun lu vinnu e dumani si vidi.”
Lu suli ormai stava calannu e lu zzù Cola si susì pianu pianu, appujannusi cu ‘na manu a lu vastuneddru e cu l’atra a lu nuci. Si misi a caminari versu la casa mentri l’aria avìa arrifriscatu e un vinticeddru smuviva li rami e li fogli di l’arbuli, mancava picca e vinìa lu figliu e allura s’avìa pigliari ‘na decisioni. ‘Na vota c’ arrivà vicinu a la casa si girà versu la sò campagna e cci lucianu l’occhi di la commozioni, ‘nti ssà terra lu sapiva sulu iddru e la muglieri quantu sangu e suduri ci aviva jittatu, ma ‘un ci avìa cugliutu mancu tecchia d’odio, anzi, ogni pugnu di terra anchi sicca e dura pi iddru era oro. Eh, lu figliu avìa ragiuni, lu niputi avìa ragiuni, e la zzà Rosa s’avìa rassignatu. La muglieri niscì fora e si misi a latu di lu zzù Cola, ccì passà lu so vrazzu sutta chiddru d’iddru : “Cola – cci dissi – ti ricordi quannu vinisti a canusciri a mè patri? Aviì la facci russa pi la vrigogna… ti lu ricordi?”
-“ Comu si mi lu ricordu! Mi pariva ca ‘un ci ‘nni faciva simpatia…Era cchiù scantatu chi atru!" Stettiru a pinzari, dopu tanticchia di tempu lu 'zzu Cola dissi: " Ro’…tantu ji lu tirrenu nun lu vinnu”.
(©Adelaide Spallino)